Cea mai scumpă nuntă din lume a costat un miliard de euro
În zilele noastre, o nuntă poate costa câteva mii sau zeci de mii de euro. Când vorbim însă de cele mai scumpe nunţi din lume, preţurile unei astfel de ceremonii ajung şi la… un milliard de euro. Mirii care îşi permit astfel de extravaganţe sunt ori de sânge albastru, ori copiii unor milionari, ori vedete. Iată cine a bătut recordul în materie de cheltuieli când a fost vorba despre nuntă.
Said Gutseriev şi Khadija Uzhakhov au avut cea mai scumpă nuntă din lume. Evenimentul a avut loc pe 26 martie 2016, iar suma la care s-a ridicat organizarea nunţii a fost un milliard de euro. Said Gutseriev, tânărul mire care avea la acea vreme 28 de ani, este fiul oligarhului rus Mikhail Gutseriev. Acesta are o avere estimată la peste 6 miliarde de euro. După cum se poate observa, tatăl a fost dispus să-şi împuţineze veniturile de dragul marelui eveniment. Detaliile nunţii au făcut înconjurul planetei la acea vreme. Până în acest moment, nicio altă nuntă nu a depăşit recordul stabilit de familia Gutseriev.
Rochia de mireasă
Tânăra Khadija Uzhakhov care avea 20 de ani în momentul nunţii şi era studentă la stomatologie, a îmbrăcat o rochie de mireasă realizată de Elie Saab. Rochia a avut 11 kilograme din cauza trenei imense şi a pietrelor preţioase cusute manual. Mireasa a fost ajutată de câteva persoane să se deplaseze cu impunătoarea rochie de mireasă. Preţul acesteia a ajuns la 25 de mii de euro.
Tortul
O adevărată operă de artă a fost şi tortul care a avut nici mai mult, nici mai puţin, de nouă etaje. Cu siguranţă, cei 600 de invitaţi au apreciat calitatea produsului.
Decoraţiuni şi aranjamente florale
Nunta a avut loc la restaurantul de lux Safisa din Moscova. Pereţii acestuia au fost împodobiţi cu flori proaspete, lampioane şi decoraţiuni spectaculoase.
Transportul invitaţilor
Cei care au avut privilegiul să participe la cea mai scumpă nuntă din lume au avut transportul asigurat. La un asemenea nivel de opulenţă, mijloacele de transport nu puteau fi oarecare. O întreagă flotă de maşini Rolls Royce aştepta lângă hotel că să aducă şi să ducă invitaţii.
Muzica
La cea mai scumpă nuntă din lume au venit să cânte artiştii preferaţi de miri, bineînţeles. Numele aduse să facă atmosferă au costat o sumă frumuşică. De exemplu, Jennifer Lopez se spune că ar fi cerut un million de dolari pentru prestaţia ei. Enrique Iglesias ar fi fost plătit cu 500 de mii de dolari şi solista Alla Pughaceva cu 300 de mii. Se pare că la nuntă a fost invitat şi Sting care ar fi cântat pentru un million şi jumătate de dolari. De asemenea, nunta a avut şi o continuare, la Londra, unde se spune că ar fi venit să cânte Beyonce şi Elton John.
Credit foto: Instagram