Cine cumpără lumânările de cununie, cât costă şi care este rolul lor
Lumânările au o semnificaţie aparte în cadrul cununiei religioase. Lumânările de cununie simbolizează credinţa mirilor, iar focul aprins este focul iubirii lor, cel care le va călăuzi paşii pe drumul căsniciei. Iată tot ce trebuie să ştiţi despre lumânările de cununie.
Cine cumpără lumânările de cununie
Conform tradiţiei româneşti, lumânările de cununie vor fi cumpărate de naşi. În cazul în care vă doriţi un anumit tip de lumânări, spuneţi-le naşilor preferinţa pe care o aveţi. Mai există şi varianta în care naşii vă pot da banii, iar voi să mergeţi personal să vă alegeţi ceea ce doriţi.
Cât costă?
Preţul unei lumânări de cununie diferă în funcţie de mărimea lumânării, de materialul din care este făcută (ceară naturală sau parafină), de cât de elaborat este aranjamentul floral şi dacă acesta este realizat din flori naturale sau artificiale. În funcţie de toate aceste criterii, naşii ar trebui să aibă pregătită o sumă cuprinsă între 300 şi 1500 de lei pentru lumânări.
Cine le duce?
Acestea sunt duse la biserică de domnişoara de onoare şi de cavalerul de onoare. După ce le aprinde preotul, în cadrul slujbei, acestea sunt ţinute de naşi.
Ce faci cu lumânările după nuntă
Într-a opta zi după cununia religioasă, există tradiţia ca naşii să “scoată” finii la biserică. Cu această ocazie, lumânările vor fi din nou folosite, apoi vor rămâne la biserică. De obicei, preoţii folosesc aceste lumânări la slujbe, tocmai de aceea ar fi bine ca lumânările să fie din ceară curată, nu din parafină. Cele din parafină curg şi scot fum mai mult decât cele din ceară.
Ce se spune despre lumânările de cununie
Din perspectiva bisericească, lumânarea reprezintă puterea credinţei, curăţenia sufletească şi focul iubirii creştine. Lumina lumânării se spune că va lumina drumul tinerilor căsătoriţi. Mai există însă şi o superstiţie care spune că dacă lumânarea se rupe, se va rupe şi relaţia dintre cei doi miri. Rămâne să decizi tu în ce să crezi şi în ce nu.
Credit foto: We Do Wow Flowers